Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Iosif Pop, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni si Parohiei Sf. Andrei și Sf. Materne din Gent-Aalst, Belgia, au fost demarate si aproape încheiate lucrările de renovare ale bisericii în cadrul proiectului „ Reabilitarea Bisericii Ortodoxe Române din Aalst prin lucrări de reparații”.
Starea de degradare avansată a acoperișului și platformei de lemn ale bisericii ne-au determinat să inițiem acest proiect. Autorizația de începere a lucrărilor a fost primită la începutul lunii iunie. Proiectul, derulat în perioada iunie – noiembrie 2023, are ca obiectiv principal păstrarea si promovarea identității culturale și spirituale a comunității românești în regiunea Flandrei și în general a Belgiei.
În cadrul proiectului, se vor realiza și au fost întreprinse lucrări de reabilitare: se repară sistemul de scurgere a apei, a ulucelor, a burlanelor și a podelei deteriorate (în biserică) (a se vedea fotografiile atașate).
Partenerii noștri în acest proiect sunt Asociatia socio-culturală CORFOO (Comunitatea ortodoxă română din Flandra Orientală și Occidentala) și DRP – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Contact: Begijnhof, 41A, Aalst 9300 Belgia
Tel. Președinte CORFOO – pr. dr. Constantin Pogor : 0486977590 ;
E-mail: corfoo@gmail.com ;
Site Internet : www.corfoo.be