Una din modalităţile cele mai concrete prin care Mântuitorul Iisus Hristos rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor (Matei 28, 20) este prezenţa Sa în Sfânta Taină a Împărtăşaniei.
Sfânta Euharistie (numită şi Sfânta Împărtăşanie sau Cuminecarea) este cea mai mare şi mai importantă Taină a Bisericii şi a lui Hristos. Dacă în cadrul celorlalte Sfinte Taine Biserica transmite credincioşilor harul sfinţitor, prin Taina Euharistiei ni se transmite Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. Ea este centrul Sfintei Liturghii.
În Joia Sfintelor Pătimiri, la Cina cea de Taină, Mântuitorul a instituit Sfânta Euharistie ca jertfă de mulţumire adusă lui Dumnezeu Tatăl, prin prefacerea pâinii şi vinului în cinstitul Trup şi Sânge al Său: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat zicând: beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor (Matei 26, 27-28). Acest Nou Legământ, după cuvântul Domnului, devine poruncă pentru Sfinţii Apostoli şi urmaşii acestora: Aceasta să o faceţi spre pomenirea Mea (Luca 22, 19).
Transformarea elementelor (pâine şi vin în Trup şi Sânge) rămâne o taină de nepătruns pentru puterea noastră de înţelegere. Ilie Miniat, în „Didahii la Postul Mare”, ne spune că vedem culoarea pâinii şi a vinului, simţim gustul pâinii şi al vinului, dar mâncăm şi bem Trupul şi Sângele lui Hristos. Trupul lui Hristos este în toată Sfânta Pâine şi tot Trupul în fiecare firimitură a Sfintei Pâini. Noi putem simţi taina doar prin credinţă, iar prin Cuminecare intrăm în comuniune cu Mântuitorul Hristos, asemenea viţei cu mlădiţele: Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el. (Ioan 15, 5). Chiar Sfinţii Apostoli, care au fost alături de Învăţătorul lor în cei trei ani şi jumătate de propovăduire, care au văzut minunile Lui, la auzul cuvintelor: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56), au rămas uimiţi, spunând: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte? (Ioan 6, 61). Însă, după Pogorârea Duhului Sfânt, când mintea li s-a luminat şi credinţa li s-a întărit, aceiaşi ucenici şi Apostoli erau într-un cuget şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucuria şi curăţia inimii (Fapte 2, 46). Aşa cum a fost şi la Cina din Joia cea Mare, materia tainei o constituie pâinea dospită din grâu curat şi vin din struguri. Aceasta este partea văzută, iar transformarea sau prefacerea acestor elemente în Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos reprezintă partea nevăzută a tainei. Prefacerea are loc în timpul Sfintei Liturghii, după cuvintele preotului ale Tale dintru ale Tale… când credincioşii îngenunchează în semn de evlavie şi cântă pe Tine te lăudăm…, iar preotul rosteşte rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt (numită Epicleză) pentru transformarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. În aceste momente, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, misiunea preotului este mai mare decât a îngerilor care stau în jurul Tronului lui Dumnezeu şi privesc cu evlavie cum, la rugăciunea preotului, Domnul însuşi coboară spre a se jertfi din nou în mod tainic spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci a credincioşilor.
Primitorii tainei sunt toţi credincioşii Bisericii: tineri, adulţi, bătrâni, care au primit dezlegare de la preotul duhovnic pentru a se uni tainic, real, cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos. Cine mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).
Aşa cum ne pregătim pentru primirea unui oaspete în casa noastră, prin curăţenie, aşezarea lucrurilor în bună rânduială, bună cuviinţă, bucuria de a-l întâlni, la fel trebuie să ne pregătim cu întreaga noastră fiinţă pentru primirea Mântuitorului Iisus Hristos, prin Sfânta Euharistie. Această primenire sufletească se face prin Sfânta Spovedanie, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel: să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului (I Corinteni 11, 28-29).
Aplicăm învăţătura despre Sfânta Euharistie cu îndemnul ca fiecare dintre noi, înainte de a ne împărtăşi, să ne pregătim prin rugăciune, post, spovedanie, iar după Cuminecare să vieţuim cu pace şi bucurie, având conştiinţa că în noi locuieşte Însuşi Hristos, prin Trupul şi Sângele Său.
sursă articol: http://ziarullumina.ro/cateheze-ortodoxe/sfanta-euharistie
Categories: Rânduieli bisericești, Toate articolele